This post is also available in: roRomână enEnglish (Engleză)

De câteva zile, primesc tot mai multe informații credibile că structuri ale statului investighează “reteaua de jurnaliști plătiți ai lui Dragomir”. Sunt curios cine a aprobat mandatele în operațiunile în cauză și în ce bază legală.

Încă de când am ieșit public, am spus că stau de vorbă cu oricine are gând bun și vrea reinstaurarea ordinii constituționale și a democrației în România.

Am prieteni, vorbesc și mă întâlnesc cu oameni politici de dreapta și de stânga, cu oameni din media, cu oameni de afaceri, cu oameni din structurile de securitate, cu oameni simpli, cu jurnaliști (unii care mă înjură și alții care mă laudă), dar ca să va fie clar:

-nu am plătit niciodată niciun jurnalist,
-nu am cerut niciunui jurnalist să publice sau să oprească vreun articol,
-voi lupta cât mai am putere în mine ca jurnaliștii în țara aceasta să poată scrie ce vor (inclusiv să mă “injure” în limitele legale),
-amenințarea unor jurnaliști de către structuri ale statului mi se pare cel mai grav atentat la democrație.

Cred că toate aceste lucruri vor fi investigate în amănunt de către Parlament și de către Comisia de control a SRI.

Atacurile, amenințările și încercările de decredibilizare continuă. Sunt aici, nu plec nicăieri.

#nuvăfiefrică
#cred

This post is also available in: roRomână enEnglish (Engleză)